Un cetățean moldovean este cercetat penal după ce ar fi sustras un echipament de măsurare topografică de pe un șantier din Londra și l-ar fi expediat printr-un colet neînsoțit în Republica Moldova. Dispozitivul, evaluat la circa 300.000 de lei, a fost identificat de Poliția de Frontieră, notează recordnews.md cu referire la point.md.
Este vorba despre o stație de măsurători precise utilizată în inginerie și cadastru, care figura în baza de date Interpol ca fiind furată pe 29 martie, între orele 12:00–16:00, din zona Tottenham. Datorită sistemului robotizat cu GPS integrat, autoritățile britanice au urmărit traseul echipamentului până în Moldova.
Bănuitul, muncitor pe acel șantier, ar fi expediat coletul chiar în aceeași zi, prin punctul de trecere Leușeni, acesta fiind ridicat ulterior de un prieten. La 3 aprilie, polițiștii de frontieră au localizat și confiscat echipamentul în Orhei. În colet au fost găsite și alte dispozitive presupus sustrase de pe același șantier.
Autoritățile desfășoară cercetări pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica eventualii complici. Bunurile recuperate urmează să fie returnate autorităților britanice.
