Victoria Belous: Datoria de stat rămâne la un nivel acceptabil, iar împrumuturile trebuie orientate spre investiții

Date:

Nivelul datoriei de stat a Republicii Moldova este gestionabil și nu pune în pericol achitarea obligațiilor financiare, susține ministra Finanțelor, Victoria Belous. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „A patra putere” de la N4, transmite bani.md, citată de LiberNews.md.

Potrivit ministrei, peste 60% din datoria de stat provine din surse externe, iar puțin peste 30% reprezintă împrumuturi interne. Raportată la produsul intern brut, datoria se menține în limite acceptabile, care permit statului să efectueze plățile și să își onoreze angajamentele aferente creditelor contractate.

Victoria Belous a îndemnat la o abordare responsabilă a subiectului, subliniind că acesta nu trebuie folosit pentru speculații sau pentru a provoca teamă în rândul populației.

În opinia sa, principala provocare pentru autorități este modul în care sunt utilizați banii împrumutați. Ministra a explicat că aceste resurse trebuie orientate cu prioritate către investiții care generează valoare adăugată, în loc să fie folosite pentru acoperirea cheltuielilor curente.

Oficiala a precizat că Republica Moldova contractează anual credite atât de pe piața externă, cât și de pe cea internă. O parte dintre fondurile atrase are o destinație strict investițională, stabilită prin condițiile acordurilor de finanțare.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: